HARTA MONDIALĂ A FOAMETEI


dreamstime_xl_57528670Foametea rămâne o problemă gravă în 52 de țări din întreaga lume, în ciuda progreselor semnificative din ultimii 15 ani, potrivit celui mai recent Index Global al Foametei, din 2015, realizat de Institutul Internațional de Cercetare pentru Politicile din Alimentație.

În opt dintre cele 117 țări analizate, nivelul foametei atinge cote „alarmante”. Cea mai gravă situație în acest sens, la nivel mondial, a fost înregistrată în Republica Centrafricană. Pe următoarele șapte locuri ale țărilor puternic afectate de foamete se află Ciad, Zambia, Timorul de Est, Sierra Leone, Haiti, Madagascar și Afganistan.

În alte 44 de regiuni din lume, foametea a fost evaluată drept o problemă „serioasă”. Printre acestea se numără Niger, Republica Yemen, Pakistan, Etiopia, Djibouti sau Nigeria.

Datele raportului arată că nivelul îngrijorător al foametei la nivel mondial este puternic influențat de actualele conflicte și războaie. Iar în acest sens, autorii oferă ca exemplu Republica Centrafricană și Ciadul, care ocupă primele două locuri în ceea ce privește nivelul alarmant al foametei și care, în ultimii ani, s-au confruntat cu o situație politică instabilă și cu conflicte violente.

„Conflictul reprezintă inversul dezvoltării. Fără pace, obiectivul eliminării sărăciei și a foametei până în 2030 nu va fi niciodată atins. A venit timpul pentru comunitatea internațională să facă din prevenția, atenuarea și soluționarea conflictelor o prioritate politică mult mai înaltă. Este urgentă nevoie, în egală măsură, de putere diplomatică și intenție politică pentru a preveni nivelurile îngrijorătoare de sărăcie, suferință și brutalitate oribilă care par comune în prea multe dintre conflictele actuale”, a declarat Dominic MacSorley, directorul executiv al organizației umanitare Concern Worldwide.

Nivelul foametei în lume este atât de puternic, încât circa 795 de milioane de oameni au de suferit. Acest lucru înseamnă că unul din nouă locuitori ai planetei este afectat. De asemenea, faptul că unul din patru copii sub cinci ani are o greutate corporală sub limitele normale, iar circa 9% dintre copiii din aceeași categorie de vârstă nu ating o înălțime normală sugerează un nivel ridicat al subnutriției.

Din fericire, raportul menționat arată că au fost făcute progrese impresionante pentru eliminarea foametei la nivel global. Datele existente sugerează că în ultimii 15 ani a fost înregistrată o scădere de circa 27% a nivelului foametei în regiunile aflate în curs de dezvoltare. Circa 17 țări au reușit să micșoreze rata foametei cu cel puțin 50% față de situația din 2000. Printre acestea se numără Brazilia, unde nivelul foametei a scăzut cu două treimi, și Peru, unde a fost redus cu circa 56%. De asemenea, rata mortalității în rândul copiilor de până în cinci ani a scăzut, în perioada 2000 – 2013, cu circa 3,3 procente.

„Suntem mai încrezători azi, decât oricând, că putem pune capăt foametei, cu condiția să nu ne oprim din realizări. Trebuie să continuăm să insistăm, să menținem parteneriatele și să nu ne oprim din a inova până când alimentele bogate în nutrienți nu devin sustenabile, accesibile, disponibile și folosite de toată lumea, pentru a-și atinge întregul potențial”, a declarat directorul general al Institutului Internațional de Cercetare pentru Politicile din Alimentație, Shenggen Fan.

Rezolvarea problemei foametei în lume este pe lista Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă a Națiunilor Unite. Astfel, până în 2030, se dorește „sfârșitul foametei, dobândirea siguranței alimentare și a îmbunătățirii nutriției și promovarea agriculturii sustenabile”.

sursa: Semnele Timpului

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s