Într-o zi de vineri


 

sursa:www.curieruladventist.ro

CruceAu silit să ducă crucea lui Isus pe un trecător care se întorcea de la câmp, numit Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Ruf (Marcu 15, 21).

Obosit, bărbatul vânjos, se întorcea de la robota câmpului. Era vineri şi omul trebuia să ajungă mai devreme acasă. Peste câteva ore, apusul soarelui anunţa venirea zilei Domnului, Sabatul, şi totul trebuia să fie pregătit în ceea ce ţine de el. Soţia lui, probabil era aproape gata cu gătitul şi copiii o ajutau la curăţenie. Avea doi băieţi, Alexandru şi Rufus. În drum spre casă observă, de cum intră în cetate, multă agitaţie. Imediat şi-a dat seama despre ce era vorba: „Pilat a trimis spre răstignire alţi rebeli”, se gândi Simon, „trebuie să fie şi Baraba între ei”. Din curiozitate, nu din plăcere, se amestecă în mulţime să vadă poate un Baraba umilit, învins. Aproape fiind descoperă că nici unul dintre cei trei condamnaţi nu este vestitul rebel şi tâlhar. Îşi dă seama că doi dintre ei trebuie să fi fost din breasla lui Baraba, dar al treilea… Are trăsături nobile în ciuda supliciului la care a fost supus. Ceva îl atrage la Isus, la modul supus în care suferă. La un moment dat Isus cade sub cruce epuizat, iar căderea această aduce cu ea ridicarea lui Simon. Silit de brutalul soldat, ia crucea de pe spatele lui Isus, o pune pe a lui şi drumul infamiei continuă. Deşi obosit de munca depusă la câmp, purtarea crucii, îi aduce un confort, îl apropie de Cel ce o purtase mai înainte, iar simţământul că tocmai se întâlnise cu Fiul lui Dumnezeu pune stăpânire pe el. Ajuns pe deal, pune crucea jos, participă la răstignire şi cu paşi repezi se îndreaptă spre casă, unde îl aşteptau, îngrijoraţi, membrii familiei. Întrebat ce s-a întâmplat, a răspuns scurt: „am purtat o cruce…” şi căzu din nou pe gânduri, dar se vedea că era un om schimbat.

Crucea te schimbă

Purtarea crucii lucrează trasformarea ta, dar şi viceversa este adevărată. Refuzul de a-ţi purta crucea te va schimba, însă nu după chipul lui Isus ci după chipul lumii care L-a răstignit. Isus nu ne pune să purtăm o cruce ca a Lui, pentru că nu mai este nevoie, dar în drumul asemănării cu El, avem de purtat propria cruce, dată fiecăruia după puterile Lui. Când vei cădea sub greutatea ei, nu abandona drumul, întotdeuna va fi un Simon din Cirena care să te ajute, întotdeuna Îl vei avea pe Isus ca sprijin. E plin creştinismul de cruci, dar e atât de gol de Isus. Sunt milioane de cruci în lume, cel puţini două de creştin, dar nu mai vezi nicio răstignire… de sine. Cine este de acord să-și pironească cu entuziasm marele EU, ca Isus să ocupe tronul în viaţa noastră? Cine este primul care să dorească să-şi răstignească răzbunarea, ura, falsa închinare, propria plăcere, păcatele îndrăgite, etc? Cine va lăsa ca umblările fără Dumnezeu şi acţiunile lipsite de duhul Său să-i fie pironite? Dar limba, acest mădular care ne creează atâtea probleme, limba, cine o va da la răstignit?

Aceasta este puterea crucii, te face un altfel de om, om după inima lui Dumnezeu. Crucea pe care ne invită Isus s-o purtăm, pare grea la început şi e adevărat că mulţi te hulesc şi te batjocoresc că nu ai minte. Când cei mai mulţi le poartă la gât, tu de ce să fii nebun să o porţi în spate şi-n inimă. Aşa au râs şi de Isus, dar tu ştii finalul, nu? Isus e mereu lângă tine să-ţi şteargă sudoarea şi să-ţi dea o mână de ajutor. El a trecut pe aici şi ştie cum e, de aceea, dacă hotărăşti să mergi până la capăt, crucea îţi va fi tot mai uşoară, fiindcă tot mai mult din ea va duce Isus. Crucea ta pentru El este uşoară, crucea Lui a fost grea. De aceea nu renunţa, chiar dacă răstignirea firii păcătoase, care şi-a făcut palat în inima ta, este grea. Cerul e la o distanţă de răstignire, dar tu decizi când şi dacă vrei să faci jertfa aceasta. Nu uita: fără cruce, nu există coroană!

O moarte care impresionează o viață

Sutaşul care stătea în faţa lui Isus, când a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15, 39).

O surpriză neaşteptată care are loc la scena răstignirii lui Isus este centurionul roman. Deşi puţini remarcă acest lucru, centurionul acesta aduce o mică lumină în întunericul de acolo. Deşi spune mai mult pentru el, gândeşte cu voce tare, este auzit de cel puţin un martor care apoi îi spune evanghelistului Marcu, şi mai este auzit de locuitorii cerului. În durerea universului, centurionul aduce o mângâiere, o speranţă. S-a convins în câteva zeci de minute cât alţii în trei ani, în timp ce alţii nu s-au convins deloc, ca Răstignitul din mijloc nu era un simplu om.

Centurionul este omul care nu merge la biserică sau la templu. Nu merge deoarece, fie nu-l interesează, fie nu-l invită nimeni. Cine ar invita un sutaş la biserică? Ne gândim în subconşient că e puţin probabil ca oameni ca acesta, dur, războinic, ar putea să fie atins de puterea dragostei lui Isus. Şi totuşi…, cred ca Cerul va fi populat de mulţi oameni cărora nu le-am făcut nici măcar o invitaţie la biserică. Centurionul este omul care prinde esenţa evangheliei şi puterea ei în foarte scurt timp, lăsând cu gura căscată pe mulţi dintre creştinii de faţadă; ajungând de la cel din urmă, la cel dintâi.

Centurionul descoperă ce creştinii n-ar fi trebuit să uite: Isus este Fiul lui Dumnezeu, iar acesta trebuie pus pe tron nu pe cruce. Aceasta nu este pentru el doar o informaţie, ci o descoperire transformatoare. Omul sabiei are o inimă mai de carne decât oamenii Cărţii a căror inimă se împietrise. Omul cuceririlor şi nedreptăţii romane este convins de divinitatea lui Isus, în timp ce oamenii legii, ce se făleau cu ştiinţa dreptăţii Celui Prea Înalt, îşi bat joc de divinitate. În timp ce sutaşul acesta realizează tragedia uciderii unui fiu de Dumnezeu, fariseii şi alte feţe bisericeşti se felicită pentru fatidica realizare.

Centurionul este omul care nu este atât de mult impresionat de cuvinte, dar este doborât de puterea exemplului. Şi ca el sunt mulţi astăzi. Ei sunt prea ocupaţi să stea să asculte cuvinte, fie ele dintre cele mai frumoase, dar sunt opriţi din goana lor de o simplă dar grăitoare imagine a unui creştin autentic. Ca şi creştini, facem mai multă reclamă Evangheliei prin imagine decât prin Cuvânt. Pământenii secolului nostru sunt atraşi de formă, ca mai apoi să fie curioşi de fondul din spatele ei. Nişte creştini răstigniţi faţă de ei înşişi este o imagine mai pătrunzătoare pentru sutaşii lumii noastre decât nişte creştini ce pozează a sfinţenie dar sunt plini de mândrie, vanitate şi exclusivism religios, ascunşi în spatele altarelor bisericilor. Trăirea bate vorbirea, iar aceasta trebuie luată ca principiu existenţial care să nu fie uitat.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s