Locul profeției în teologia Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea


De Frank B. Holbrook

Traducere: Lucian Ștefănescu

Ce este un adventist de ziua a şaptea? O descriere clasică este aceea că un adventist este un creştin care păzeşte Sabatul zilei a şaptea şi care se pregăteşte pentru a doua venire a Mântuitorului. Este adevărat, însă perspectiva este mai largă.

Adevăratul cadru distinctiv care îmbină elementele adevărului aşa cum este perceput de adventiști este modul în care ei înţeleg profeţiile din Daniel şi Apocalipsa. În aceste profeţii apocaliptice adventiştii şi-au găsit vremurile, identitatea şi misiunea.

Adventiștii ajung la interpretarea proprie a profeţiei biblice folosind principiile „şcolii istoriciste” de interpretare profetică. Această concepţie istoricistă (cunoscută şi sub numele de concepţia „istorică continuă”) consideră că profeţiile din Daniel şi Apocalipsa se desfăşoară în diferite momente din timpul istoric, adesea cuprinzând toată istoria de la vremurile lui Daniel şi Ioan (autorii omeneşti ai acestor cărţi) până la întemeierea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu.

O ilustraţie biblică a acestei derulări a sulului profetic de-a lungul continuum-ului istoriei omenirii este visul profetic oferit împăratului neo-babilonian Nebucadneţar şi interpretarea dată acestuia de profetul Daniel (vezi Daniel 2:31-45). În acest vis regele a văzut statuia unui om compusă din diferite metale cu valoare descrescândă: cap de aur, piept şi braţe de aramă, abdomen şi coapse de bronz, picioare de fier, tălpi şi degete la picioare din fier amestecat cu lut. Visul s-a încheiat cu o stâncă uriaşă, desprinsă fără vreo intervenţie omenească dintr-un munte, care a căzut cu o forţă devastatoare asupra statuii, spulberând-o. Când vântul a împrăştiat aceste elemente metalice „ca pleava din arie vara”, piatra „a devenit un munte mare şi a umplut tot pământul” (Daniel 2:35).

Daniel a identificat în mod clar capul de aur ca un simbol al imperiului Babilonian sub Nebucadneţar (vs. 37, 38). Acesta avea să fie urmat de trei împărăţii mondiale succesive corespunzătoare celor trei metale diferite. Istoria consemnează că acestea au fost Medo-Persia, Grecia şi „împărăţia de fier” a Romei. În partea a doua a secolului al cincilea d.Hr. Imperiul Roman de Apus a fost cu totul spulberat. Părţile lui au ajuns să formeze naţiunile Europei Occidentale – simbolizate de tăria şi slăbiciunea tălpilor şi ale degetelor picioarelor compuse din fier amestecat cu lut. „Piatra”, care în cele din urmă va distruge aceste entităţi politice, ca şi pe toate celelalte de origine omenească, este împărăţia veşnică pe care „o va ridica Dumnezeul cerurilor” la sfârşitul istoriei omenirii (vezi vs. 44, 45).

Astfel sistemul de interpretare istoricist vede în profeţiile apocaliptice din Daniel şi Apocalipsa mâna Providenţei Divine care se mişcă de-a lungul veacurilor, conducând evenimentele pentru a aduce împlinirea scopurilor lui Dumnezeu.

Isus, Domnul nostru, a văzut o desfăşurare similară a sulului profetic în Daniel 9:24-27, o parte a unei profeţii mult mai lungi date lui Daniel de către îngerul Gabriel în anii de început ai Imperiului Medo-Persan. În această porţiune au fost făcute câteva profeţii importante. O perioadă de „şaptezeci de săptămâni” urma să fie alocată lui Israel după eliberarea lor din robia babiloniană. Pe principiul că în profeţia apocaliptică o „zi” simbolică înseamnă un an literal, această perioadă se traduce în 490 de ani (70 de săptămâni de şapte zile fiecare, adică 490 de zile sau 490 de ani reali). Aproape de încheierea acestui timp, mult-aşteptatul Mesia va apărea. Aceasta ar fi putut şi ar fi trebuit să fie momentul de glorie al lui Israel când Mântuitorul lumii urma să aducă „încetarea fărădelegilor”, să facă „ispăşirea nelegiuirii” şi „să aducă neprihănirea veşnică” (v. 24).

Dar a existat o umbră – o parte întunecată în imaginea profetică. Ea implica o respingere a lui Mesia, care va fi „stârpit, dar nu pentru el.” (Cornilescu: şi nu va avea nimic – n.tr.). O pedeapsă tragică va urma în distrugerea atât a Ierusalimului cât şi a Templului (v. 26).

Aspectele mesianice ale aceste profeţii şi-au găsit împlinirile respective în viaţa, lucrarea şi moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos. Dar distrugerea cetăţii şi a Templului erau încă evenimente viitoare când Mântuitorul a ţinut importantul Său discurs pe Muntele Măslinilor cu două zile înainte de patimile Sale (vezi Matei 24). Pe baza profeţiei din Daniel 9, Domnul nostru a arătat către iminenţa ruinei naţionale (vezi Matei 24:15; cf. cap. 24:1, 2; Luca 21:20-24), care a fost împlinită într-un mod teribil de către armatele romane circa patruzeci de ani mai târziu, în anul 70 d.Hr.

Daniel 9:26, la care Isus a făcut aluzie, face parte dintr-o viziune mult mai mare care ocupă capitolele 8 şi 9 ale cărţii lui Daniel şi care cuprinde evenimente care se extind din vremurile persane la începutul judecăţii finale a lui Dumnezeu (vezi cap. 8:13, 14). Aici avem un alt exemplu izbitor cu privire la perspectiva istoricistă a profeţiei apocaliptice care ne slujeşte ca o confirmare şi o întărire a credinţei în călăuzirea lui Dumnezeu de-a lungul secolelor cu toată desfăşurarea şi contra-desfăşurarea opoziţiei satanice şi a ambiţiei şi mândriei omeneşti.

Istoricismul şi Reformaţiunea

Mileriţii, strămoşii spirituali imediaţi ai Adventiștilor, erau istoricişti, adică, ei interpretau Daniel şi Apocalipsa în armonie cu principiile „şcolii istorice” de interpretare profetică. Dar metoda nu a fost în nici un caz inventată de mileriţii din America de la mijlocul secolului al XIX-lea; pur şi simplu ei au reflectat şi construit pe baza eforturilor multor altor cercetători biblici anteriori din perioada Reformaţiunii şi post-Reformaţiunii.

Predicarea din timpul Reformaţiunii secolului al XVI-lea a profeţiilor apocaliptice din Daniel şi Apocalipsa a tins să se concentreze asupra a ceea ce reformatorii considerau că este o apostazie creştină care apăruse în interiorului creştinismului european şi pe care ei o vedeau simbolizată prin cornul cel mic (capitolul 7), fiara leopard (Apocalipsa 13) şi femeia care sta pe fiara de culoare stacojie (Apocalipsa 17). Această predicare a avut un efect semnificativ asupra Europei.

În contra-Reforma care a urmat inevitabil, Roma, răspunzând provocării, a căutat să deturneze impactul păgubitor al acestor aplicaţii. Rezultatul a fost publicarea unei argumentaţii iniţiale care mai târziu avea să devină sursa a două metode distincte şi chiar opuse de interpretare profetică: sistemele futurist şi preterist. Teologii catolici şi protestanţi sunt cu toţii de acord cu privire la originea acestor două sisteme diferite, amândouă aflate în conflict cu metoda istoricistă şi interpretările care derivă din aceasta.

Futurismul

Spre sfârşitul vieţii sale, iezuitul spaniol Francisco Ribera (1537-1591) a publicat un comentariu de 500 de pagini asupra cărţii Apocalipsei. A acordat primele câteva capitole Romei antice, dar a propus că majoritatea profeţiilor se vor împlini într-o perioadă scurtă de trei ani şi jumătate la sfârşitul erei creştine. În acest scurt interval, antihrist (un singur individ, potrivit lui Ribera) va reconstrui Templul de la Ierusalim, se va lepăda de Hristos, va aboli creştinismul, va fi primit de Iudei, va pretinde că este Dumnezeu şi va cuceri lumea. Astfel era contracarată afirmaţia protestantă că simbolurile apocaliptice ale antihristului denotă un sistem religios apostaziat, iar focus-ul profeţiilor era deturnat din prezent către viitorul mult îndepărtat.

Preterismul

Un alt iezuit spaniol, Luis de Alcazar (1554-1613), a publicat şi el o lucrare teologică despre Apocalipsa, aceasta postum în 1614. Fiind rezultatul a patruzeci de ani de încercări de a contracara provocarea protestantă, lucrarea lui Alcazar a dezvoltat un sistem de interpretare cunoscut ca preterism (din lat. praeter, care înseamnă „trecut”). Teza lui, opusă faţă de cea a lui Ribera, era că toate profeţiile Apocalipsei erau deja împlinite în trecut, adică, până în secolele al V-lea şi al VI-lea d.Hr., secolele timpurii ale istoriei creştinismului. El a susţinut că această carte profetică pur şi simplu descrie un dublu război al bisericii – victoria sa asupra sinagogii iudaice pe de o parte (cap. 1-11) şi asupra păgânismului roman pe de alta (cap. 12-19). Capitolele 21 şi 22 erau aplicate de Alcazar la Biserica Romano-Catolică ca Noul Ierusalim, glorios şi truumfător.

Cu trecerea timpului, aceste sisteme distincte de contra-interpretare au început să aibă succes în a penetra gândirea protestantă. Preterismul a fost cel dintâi; a început să intre în protestantism la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Forma lui actuală este influenţată de apariţia şi răspândirea metodologiilor şi abordărilor de studiu Biblic corespunzătoare înaltei critici. Interpretările preteriste ale profeţiilor au devenit astăzi concepţia standard a protestantismului liberal.

Seminţele futurismului catolic, deşi respinse iniţial, în cele din urmă au prins rădăcini în solul protestantismului în timpul primului sfert al secolului al XIX-lea. Futurismul, amplificat de alte elemente (de exemplu, mulţi futurişti propagă ideea unei răpirii secrete înainte pretribulaţioniste), este actualmente predicat într-unele din cele mai conservatoare grupări protestante.

Astfel în secolele de după Reformaţiune, contra-mişcările Romei de a devia aplicarea profeţiilor apocaliptice la ea făcută de Reformatori au avut un mare succes. Sistemul de interpretare futurist, aşa cum funcţionează astăzi, îndepărtează orice urmă de importanţă profetică din cadrul erei creştine trimiţând împlinirea marii majorităţi a profeţiilor Apocalipsei (şi a anumitor aspecte din Daniel) la sfârşitul timpului. Sistemul preterist împlineşte acelaşi scop legând profeţiile ambelor cărţi de trecut. Conform preterismului, părţile profetice importante din Daniel se referă la evenimentele şi perioadele din secolul al II-lea î.Hr. legate de Antioh al IV-lea Epifanul; Apocalipsa se limitează la iudaism şi Roma în primele cinci secole ale erei noastre. Astfel pentru majoritatea protestanţilor şi a catolicilor, epoca creştină din secolul al VI-lea şi până la sfârşitul timpului este cu totul lipsită de vreo importanţă profetică din perspectiva cărţilor Daniel şi Apocalipsa.

Adventiștii au rămas practic singurii astăzi care mai stau ca exponenţi ai „şcolii istoriciste” de interpretare profetică. Dacă interpretarea profeţiei şi identitatea care ne sunt specifice diferă de cele ale altor prieteni creştini din afara rândurilor noastre (sau de ale unor critici care pot apărea chiar din rândurile noastre), aceasta se datorează în special deoarece ca popor, noi am fost şi suntem credincioşi unui sistem istoricist de interpretare profetică, pe care îl considerăm bine întemeiat pe Scriptură.

Vremurile şi misiunea noastră

În Daniel 7 profetul consemnează prima din mai multe viziuni care îi sunt încredinţate personal. Această viziune dublează visul profetic dat cu mai mulţi ani înainte lui Nebucadneţar. Totuşi, în locul unei statui de metal care să simbolizeze succesiunea istoriei, Daniel vede aceleaşi imperii mondiale ale Babilonului, Medo-Persiei, Greciei şi Romei simbolizate prin animale sălbatice – leu, urs, leopard şi o a patra creatură, care nu semăna cu nimic din natură. În Daniel 7, divizarea Romei în naţiunile Europei Occidentale este simbolizată prin zece coarne care se ridică din capul celei de-a patra creaturi. Totuşi, în viziune sunt introduse două elemente inedite: (1) un corn mic care se ridică dintre naţiunile Europei Occidentale cu „nişte ochi ca ochii de om, şi o gură care vorbea cu trufie” (v. 8) – şi anume, antihristul; (2) faza de debut a judecăţii finale.

Două lucruri sunt imediat demne de luat în considerare cu privire la descrierea profetică a judecăţii. Mai întâi, aceasta se petrece în cer. „Mă uitam la aceste lucruri”, spune Daniel „până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori îi slujeau, şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile” (vs. 9, 10).

În al doilea rând, această scenă din curtea cerească se petrece înainte de venirea lui Isus. Este o judecată preadventă care începe şi se desfăşoară într-un timp de probă. La încheierea ei Daniel vede o altă scenă în cer care confirmă această observaţie. „M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte, şi iată că pe norii cerului a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică, şi nu va trece nicidecum, şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (vs. 13, 14). La judecata Sa Isus Hristos S-a identificat pe Sine cu acest ceresc „fiu al omului” descris de Daniel (cf. Matei 26:63, 64).

Conform cu Daniel 7, numai după încheierea scenei judecăţii cereşti Îşi va primi Hristos împărăţia şi pe toţi aceia demni ca să-I fie supuşi în veşnica lui stăpânire. Atunci va coborî El a doua oară pe pământ, nu ca un prunc umil, ci ca „Împărat al Împăraţilor şi Domn al Domnilor”, ca să pună capăt domniei lui Satana şi păcatului şi să-Şi ia poporul la Sine.

Dar când va avea loc această desfăşurare a judecăţii preadvente? Specifică profeţia un timp pentru acest eveniment extraordinar altul decât cel amintit în termeni generali – la sfârşitul timpului? AZŞi cred că da. În a doua viziune a lui Daniel (Daniel 8 şi 9) – care din nou dublează şi construieşte mai departe pornind de la visul şi viziunea din capitolele 2 şi 7 – judecata preadventă este descrisă ca o „curăţire” a sanctuarului sau templului ceresc.

Este dată perioada de timp de 2300 de „zile”, sau o perioadă de 2300 de ani conform cu principiul an-zi. Începând cu profeţia celor 70 de săptămâni (o parte integrantă a viziunii şi interpretării lui Daniel 8 şi 9) în 457 î.Hr., la vremea decretului lui Artaxerxe care a restaurat autonomia iudaică, aceşti 2300 de ani se întind peste multe secole, ajungând până în toamna anului 1844. Atunci, în cer „s-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile” (Daniel 7:10) şi a început procesul curăţirii sanctuarului, sau al restaurării sale la starea lui de drept (Daniel 8:14).

Aceste linii profetice care se găsesc în Daniel capitolele 2, 7, 8 şi 9, interpretate în termenii principiilor istoriciste, îi fac pe AZŞi să simtă seriozitatea timpului în care lumea se găseşte începând cu 1844. Judecata preadventă este în desfăşurare, prima fază a judecăţii finale. În 1844, lumea a intrat ca să zicem aşa în minutele de prelungire ale meciului vieţii, în ultimul tur al cursei. Hristos a intrat în faza finală a lucrării Sale preoţeşti de mijlocire. Harul a începând să-şi strige ultima pledoarie către o planetă condamnată. Ultimele fire de nisip ale timpului de probă aproape au trecut prin clepsidra vremii, iar Isus Hristos este gata să-Şi lase deoparte rolul de mijlocitor al omului şi să vină ca proprietar şi conducător de drept al acestei lumi.

În acest context extraordinar al acestei judecăţi preadvente, adventiștii consideră că tovarăşa cărţii lui Daniel, cartea Apocalipsei, identifică mişcarea lor şi misiunea din timpul sfârşitului care le aparţine. Conform profetului Ioan, invitaţia evangheliei, alături de câteva accente specifice, trebuie să fie proclamată în toată lumea chiar înainte de revenirea Domnului nostru (vezi Apocalipsa 14:6-14). Această lucrare specială din timpul sfârşitului este simbolizată prin trei îngeri care au fiecare câte un mesaj pentru locuitorii pământului în timp ce zboară prin mijlocul cerului. Iată câteva din elementele specifice:

Primul înger este descris ca predicând „evanghelia veşnică” unei audienţe globale, strigând cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (v. 7). Al doilea înger anunţă căderea Babilonului mistic, iar al treilea avertizează împotriva închinării la creatura monstruoasă, la icoana ei şi împotriva primirii semnului ei.

În aceste scene profetice, adventiștii văd trasată misiunea lor – o strădanie globală de a-i anunţa pe semenii lor că ceasul judecăţii lui Dumnezeu a sosit, că judecata pre-adventă din cer, precum este descrisă de Daniel, a început şi este acum în desfăşurare. Pe măsură ce timpul de probă se apropie inexorabil de încheiere, apelul lor către fiecare rasă şi cultură este să accepte mântuirea care este oferită în Isus Hristos, să se întoarcă la închinarea Dumnezeului care a creat omenirea şi să Îl cinstească şi să-I dea slavă trăind în armonie cu Legea Lui care include păzirea Sabatului Său aşa cum se afirmă în porunca a patra. Această misiune implică, de asemenea, avertizări împotriva apostaziei şi a substituirii celor poruncite de Dumnezeu cu o instituţie şi o închinare false.

Lumea de astăzi este ca aceea din zilele lui Noe. Se dă pe faţă o abandonare stranie în toate formele de răutate şi plăcere cu prea puţină atenţie dată viitorului. Nu va trece mult până când se va auzi solemna sentinţă: „cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană, să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe!” (Apocalipsa 22:11-12). Aşadar, în timp ce adventiştii caută să-L prezinte pe Hristos ca centrul oricărei doctrine şi să accentueze centralitatea morţii Sale ispăşitoare, totuşi iminenţa şi solemnitatea ceasului prezent al judecăţii este cea care îl îndeamnă pe acest popor să se străduiască prin toate mijloacele posibile ca să ajungă cu balsamul de har vindecător al Cerului la „orice neam, orice seminţie, orice limbă şi orice norod” (cap. 14:6).

Citatele din Scriptură din acest articol sunt luate din versiunea Cornilescu.

Acest material a fost publicat pentru prima dată în revista Ministry, Iulie 1983

Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s