Mare este taina evlaviei


Întruparea — o taină adâncă
Când contemplăm întruparea lui Hristos pentru omenire, rămânem uluiţi în faţa unui mister de neînţeles, pe care mintea omenească nu îl poate pătrunde. Cu cât cugetăm mai mult, cu atât ni se pare mai uimitor. Cât de mare este contrastul dintre divinitatea lui Hristos şi pruncul neajutorat din ieslea din Betleem! Cum am putea măsura distanţa dintre Dumnezeul cel Atotputernic şi un prunc neajutorat? Cu toate acestea, Creatorul lumilor, Acela în care locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii, s-a făcut cunoscut printr-un prunc neajutorat în iesle. Cu mult mai presus decât oricare dintre îngeri, egal cu Tatăl în ce priveşte demnitatea şi slava şi totuşi să poarte veşmântul umanităţii! Divinitatea şi umanitatea s-au îmbinat în mod tainic, iar omul şi Dumnezeu au devenit una. În această unitate găsim speranţă pentru neamul nostru decăzut.—The Signs of the Times, 30 iulie, 1896 {AÎ 154.1}
Universul privea
Venirea Domnului Hristos în lumea noastră a constituit un eveniment mare, nu numai pentru această lume, ci pentru toate lumile universului lui Dumnezeu. În faţa tuturor fiinţelor cereşti, El trebuia să ia asupra Lui natura noastră şi să fie încercat în toate privinţele ca şi noiembrie —The Signs of the Times, 20 februarie, 1893 {AÎ 154.2}
Venind să locuiască împreună cu noi, Domnul Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât şi îngerilor… Însă această revelaţie nu a fost dată numai pentru copiii Săi născuţi pe pământ. Mica noastră lume este manualul universului. Minunatul plan al harului lui Dumnezeu, taina iubirii Sale mântuitoare, constituie tema asupra căreia „îngerii doresc să privească“ şi aceasta va constitui studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârşite.—The Desire of Ages, 19, 20 {AÎ 155.1}
De ce a luat Domnul Hristos natură omenească?
El [Satana] se lăudase cu trufie înaintea îngerilor cereşti că atunci când va apărea Domnul Hristos, luând asupra Lui natură omenească, va fi mai slab decât el şi el Îl va învinge cu puterea lui. El tresălta de bucurie că Adam şi Eva nu au putut face faţă insinuărilor lui atunci când el i-a ispitit.—The Review and Herald, 28 iulie, 1874 {AÎ 155.2}
Unicul Fiu al lui Dumnezeu a venit în lumea noastră ca om pentru a descoperi lumii că oamenii pot păzi Legea lui Dumnezeu. Satana, îngerul căzut, declarase că nici un om nu poate ţine Legea lui Dumnezeu după neascultarea lui Adam.—Manuscript Releases 6:334 {AÎ 155.3}
Satana susţinea că e imposibil ca fiinţele omeneşti să poată ţine Legea lui Dumnezeu. Pentru a dovedi falsitatea acestei susţineri, Domnul Hristos a lăsat locul Său înalt, a luat asupra Lui natura omului şi a venit pe pământ pentru a fi în fruntea neamului căzut, spre a arăta că omenirea poate face faţă ispitirilor lui Satana.—The Upward Look 172 {AÎ 155.4}
Natura omenească a Domnului Hristos
Natura Sa [a lui Hristos] a fost una creată; El nu avea nici măcar puterea îngerilor. Era umană, la fel cu a noastră, identică.—Selected Messages 3:129 {AÎ 156.1}
În slăbiciunea naturii umane, Domnul Hristos avea de întâmpinat ispitele unuia care deţinea puterea naturii mai înalte pe care Dumnezeu o acordase familiei îngereşti.—The Review and Herald, 28 ianuarie, 1909 {AÎ 156.2}
Ceea ce s-a petrecut la Betleem constituie o temă inepuizabilă. În ea este ascunsă „adâncimea bogăţiei înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu“. Romani 11, 33. Ne minunăm de sacrificiul Mântuitorului care a schimbat tronul cerului pentru o iesle şi compania îngerilor care Îl adorau cu vitele din grajd. Mândria şi trufia omenească se simt mustrate în prezenţa Lui. Şi totuşi, acesta nu a fost decât începutul minunatei Sale iubiri. Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape infinită şi dacă ar fi luat natura omului chiar atunci când Adam se afla inocent în grădina Edenului. Însă Domnul Isus a acceptat umanitatea în momentul când neamul omenesc fusese slăbit de patru mii de ani de păcat. Ca orice copil al lui Adam, El a suferit urmările legii eredităţii. Care au fost aceste urmări se vede în istoria strămoşilor Săi pământeşti. Cu o astfel de ereditate a venit El ca să împărtăşească necazurile şi ispitele noastre şi să ne dea un exemplu de viaţă fără de păcat. — The Desire of Ages, 48, 49. Ca Dumnezeu, Domnul Hristos nu a putut fi ispitit mai mult decât atunci când a avut de făcut acea alegere în ceruri. Însă, umilindu-Se şi luând asupra Lui natura omului, El putea fi ispitit. El nu a luat asupra Lui nici măcar natura îngerilor, ci pe cea umană, cu totul identică naturii noastre, cu excepţia faptului că El nu a fost întinat de păcat. Un trup omenesc, o minte omenească, cu proprietăţile ei specifice; El a fost oase, creier şi muşchi. Om ca şi noi, El a fost limitat la slăbiciunea omenească. Împrejurările în care a trăit au fost de o astfel de natură, încât El a fost expus la toate necazurile de care au parte oamenii, nu a fost bogat, nu a dus o viaţă de tihnă, ci de lipsuri, sărăcie şi umilinţă. El a respirat aerul pe care omul îl are de respirat. El a umblat pe acest pământ, ca om. El a avut raţiune, conştiinţă, memorie, voinţă şi sentimente, ca orice suflet omenesc, care erau unite cu natura Lui divină.—Manuscript Releases 16:181, 182 {AÎ 156.3}
În copilul din Betleem era ascunsă slava în faţa căreia îngerii se pleacă. Acest prunc neajutorat era sămânţa promisă, spre care arăta primul altar de la poarta Edenului. — The Desire of Ages, 52. {AÎ 157.1}
Bunavestire
Înainte de naşterea Sa [a lui Hristos], îngerul îi spusese Mariei: „Va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt. Şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul tatălui Său David. Şi El va domni peste casa lui Iacov pe vecie.“ Luca 1, 32.33. Maria a păstrat aceste cuvinte în inima ei; deşi credea că fiul ei avea să fie Mesia al lui Israel, totuşi ea nu putea înţelege misiunea Lui. — The Desire of Ages, 81, 82. Îngerii îi priveau pe călătorii cei obosiţi, Iosif şi Maria, croindu-şi drum spre cetatea lui David, pentru a fi înscrişi, potrivit decretului lui Cezar Augustus. Iosif şi Maria au fost aduşi aici prin providenţa lui Dumnezeu; căci acesta era locul în care profeţia prezisese că Se va naşte Hristos. Ei caută un loc de odihnă la han, dar sunt respinşi, pentru că nu mai este loc. Cei bogaţi şi onoraţi au fost bineveniţi şi au putut găsi camere şi odihnă, în timp ce aceşti călători istoviţi sunt siliţi să caute refugiu într-o clădire rudimentară, care adăposteşte animale necuvântătoare.—The Review and Herald, 17 decembrie, 1872 {AÎ 157.2}
Înainte de naşterea lui Hristos
În ceruri, se ştia că sosise timpul pentru venirea lui Hristos în lume, iar îngerii părăsesc slava pentru a fi martori la primirea Lui de către cei la care a venit pentru a-i binecuvânta şi mântui. Ei fuseseră martori la slava Lui în ceruri şi gândeau că El va fi primit cu onoare, potrivit caracterului Său şi importanţei misiunii Sale. Pe măsură ce îngerii se apropie de pământ, ei vin întâi la poporul pe care Dumnezeu îl despărţise de celelalte naţiuni ale lumii, ca fiind comoara Sa preţioasă. Ei nu văd nici un interes deosebit printre evrei, nici o aşteptare şi veghere dornică de a fi primii care să-L primească pe Mântuitorul şi să recunoască venirea Sa.—The Review and Herald, 17 decembrie, 1872 {AÎ 158.1}
Un înger cutreieră pământul pentru a vedea cine este pregătit pentru a spune bun venit lui Isus. Dar nu vede nici un semn de aşteptare. El nu aude nici un glas de laudă sau biruinţă că se apropie venirea lui Mesia. Îngerul pluteşte un timp asupra cetăţii alese şi a templului unde prezenţa divină se manifestase timp de veacuri; însă chiar şi aici este aceeaşi indiferenţă… {AÎ 158.2}
Uluit cu totul, mesagerul ceresc este aproape pe punctul de a se întoarce în cer cu vestea ruşinoasă, când iată că descoperă un grup de păstori care îşi veghează turmele noaptea şi, în timp ce privesc cerurile înstelate, ei cugetă la profeţia despre venirea lui Mesia pe pământ şi tânjesc după venirea Răscumpărătorului lumii. Acesta este un grup pregătit să-l primească pe solul ceresc. Şi deodată, li se înfăţişează îngerul Domnului, proclamându-le vestea cea bună, care le aduce mare bucurie.—The Great Controversy 314 {AÎ 159.1}
Îngerii au trecut pe lângă şcolile profeţilor, palatele regilor şi s-au înfăţişat păstorilor umili, care îşi păzeau turmele noaptea, pe câmpiile Betleemului. La început, li s-a înfăţişat un singur înger îmbrăcat în strălucirea cerului; atât de surprinşi şi înspăimântaţi au fost păstorii, încât nu au putut face altceva decât să privească uimiţi slava vizitatorului ceresc cu o uimire de nespus. Îngerul Domnului a venit la ei şi le-a spus: „Nu vă temeţi căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul; astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul după care-L veţi cunoaşte; veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.“ {AÎ 159.2}
Înainte ca ei să se dumirească şi ochii lor să se obişnuiască cu prezenţa plină de slavă a îngerului, întreaga câmpie a fost luminată de slava minunată a unei mulţimi de îngeri care au umplut câmpiile Betleemului. Îngerul aduce la tăcere temerile păstorilor înainte de a le deschide ochii pentru a privi mulţimea de îngeri din ceruri, toţi lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.“ — The Review and Herald, 9 decembrie, 1884 {AÎ 159.3}
Păstorii sunt plini de bucurie şi, după ce slava strălucitoare dispare şi îngerii se întorc în ceruri, ei sunt toţi emoţionaţi de vestea cea bună primită şi se grăbesc să pornească în căutarea Mântuitorului. Ei găsesc pe pruncul Mântuitor, aşa cum spuseseră solii cereşti, înfăşat în scutece, stând acolo într-o iesle.—The Review and Herald, 17 decembrie, 1872 {AÎ 160.1}
Satana a văzut câmpiile Betleemului luminate de slava plină de strălucire a mulţimii de îngeri cereşti. El a auzit cântecul lor: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui“. Prinţul întunericului i-a văzut pe păstorii uimiţi, cuprinşi de teamă, când priveau cum s-au luminat câmpiile. Ei tremurau în faţa manifestărilor de slavă, uluitoare, care se pare că le-au pătruns în simţuri. Însuşi şeful rebel tremura când îngerul a proclamat în faţa păstorilor: „Nu vă temeţi, căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul; astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul“… {AÎ 160.2}
Satana ştia că nu prevesteşte nimic bun pentru el cântecul solilor cereşti, care proclamau venirea Mântuitorului într-o lume căzută şi bucuria manifestată la acest mare eveniment. În mintea lui, au apărut prevestiri întunecoase cu privire la influenţa pe care avea s-o aibă asupra împărăţiei sale această venire în lume.—The Review and Herald, 3 martie, 1874 {AÎ 160.3}
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s